luni, 31 decembrie 2012

revelion

Mi-am dorit de-a lungul vremii, cu bună credinţă, să trăiesc şi eu frenezia momentului "trecerii dintre ani", să număr cu emoţie, să-mi ridic ochi luminoşi către artificii, să cânt, să strig bucuria, dar în zadar. Nu sunt capabilă să îmi imaginez firul ce desparte anii, nu înţeleg ce însemnă cifrele din date, nu bucurie simt alături de mii de oameni în stradă, de obicei mi-e somn şi mi-e frig şi-mi pun în gând dorinţa de-a trece, viaţă sferă, fără să fiu numărată.

duminică, 30 decembrie 2012

Reportaj "Călare pe poteci uitate"- MUGUR POP

Mă feresc să citesc, înainte de carte, recenziile. Uneori le ating cu privirea, mă opresc însă când încep rândurile ce povestesc povestea. Aleg cărți răsfoindu-le în librărie, uneori ascultând de-o idee pierdută de cineva la întâmplare, găsită și păstrată în mintea mea.
Dar am acum o dilemă. Nu e o carte pe care s-o poți alege din raft, ci o revistă pe care scrie în bandă galbenă "Gratuit", cu cercuri de cafea de sub căni așezate pe noptieră în straturi dimineți peste dimineți.
Eu una, în semeția mea tinerească, nu prea citesc reviste despre plante și ceaiuri și alte remedii naturale ale diferitelor afecțiuni. Mi-e frică, de-aceea, că poate nici voi n-o să citiți revista "PanNatura". Iar ecoul trezit în camera mea de povestea lui Mugur Pop- "Călare pe poteci uitate" o să se stingă încet în pereți.
Astfel că aleg povestitul, cu teama să nu destram din caierul fragil din care scot fire subțiri.

    La început de octombrie, doi bărbați au înșeuat caii și au plecat din Cluj în Apuseni. Din poarta muntelui, călătorii au privit în depărtare spre înălțimi împreună cu pinii, și în aceeași măsură spre sine.
    Dintre oamenii din sat, s-au pierdut în zare urcând la Cetate, unde "ruinele sfidând perfecțiunea naturii" povesteau trecătorilor că "tot ce a fost creat se va distruge într-o zi, iar cu "trecut" sau "viitor" vom numi doar ce va fi atunci imposibil de înțeles ca prezent".
    A urmat urcușul greu pe "Muntele Mare" spre pășunea alpină, platou uriaș, pe care "pornind în galop ai sentimentul că survolezi valea din avion. Şi în ropotul copitelor aștepți minunea să se întâmple, aripi de Pegasus să înalțe caii deasupra norilor, deasupra lumii".
    Zborul gândurilor în Ţara de Dincolo de Nori: "Eu cred că în mare parte căutarea noastră se adresează nemărginirii, infinitului din noi. Acelei cuprinderi care ne găzduiește lăsându-ne mereu liberi. Liberi să alegem. Liberi să dăruim. Liberi să iubim. În timp ce toate acestea se zbuciumă în inima ta, caii pasc liniștiți, bucuroși, ei știu toate lucrurile astea. De ce te miri, prietene călăreț? Chiar ai uitat?"
    Drumul pe creasta Apusenilor, în timpul când "oamenii și animalele sunt deja în vale, la casele lor, stânele de vară sunt pustii iar liniștea naturii e deplină". "Foșnetul hărții și fornăitul cailor erau singurele sunete din afara acestei lumi".
    Prezența cailor "dădea o dimensiune magică călătoriei. Atenția lor către schimbarea vântului, către foșnetul frunzelor căzătoare sau a vuietului pădurii de molid, către jocul luminii printre crengile pădurii ne deschidea spre alte alte percepții și spre un alt mod de a înțelege tot ce ne înconjoară".
    Înnoptat la stâna părăsită, cu simțurile ascuțite de urmele unui urs, ieșind noaptea din sacii de dormit "ca niște libelule prin metamorfoză" la auzul unor zgomote ciudate, urlând ca lupii în fața stânii.
    Dimineața e luminoasă și ușoară în hârjoneala cailor, pe coama muntelui "potcoavele loveau când iarbă, zdrobind-o și eliberând arome amețitoare, când stâncă, scânteind miros de cremene".
    Drumul coboară prin geografie, istorie, botanică, geologie, din prezent în trecut, ajungând noaptea la Călineasa, la stâna mirosind a mămăligă și lapte proaspăt muls.
    "În ochi cu luminile orașului ce spărgeau bezna nopții jos, în vale; cu vântul spulberând coamele cailor sus pe Culmea Ijarului și cu mămăliga cu brânză și smântână aburind mereu în mintea noastră, am declarat încă o dată: RAIUL e pe pământ".

    Rândurile care-mi sunt cele mai dragi: 
    "Am împărțit merele cu caii, tăind încet cu briceagul bucăți mici, spre a le savura pe îndelete. Făceam totul cu o migală care îmi amintea de bunicul meu și îmi dădeam seama că noi trăiam acolo un altfel de timp. Aveam alte coordonate. Nu ne mai raportam la centrul orașului ci, poate, chiar la centrul lumii."





sâmbătă, 29 decembrie 2012

mesaj de la mine

Din când în când mă gândesc la gândurile mele, încercând nu să mă cunosc, căci asta ar însemna să mă fi sfârșit, ci să aflu câte ceva despre mine. De aceea, îmi las uneori mesaje. Am găsit acum unul fără dată, care îmi vorbește despre inutilitatea grijii pentru dispariția unei ființe iubite. Mă îndeamnă să nu uit că atunci când se-ntâmplă, te mătură un val de fiecare rădăcină, că sentimentul e atât de nou iar durerea venită ca un zid din afară atât de surprinzătoare, încât grija anterioară ți se pare ridicolă și îți dorești numai să fi trăit timpul dat fără griji.
  

joi, 27 decembrie 2012

ochi de păsări

Orice copil știe că timpul e inventat de oamenii mari
și-atunci pictam pe sticlă ochi mari de păsări
îngropați în pene nezburătoare
O să fac când voi fi mare o viață să iasă din conturul negru de ochi
îmi spuneam
din neatenție însă m-am lăsat de pictat, în ochi de privit păsări
nu este timp când te pui serios pe trăit
Nu știam atunci despre viață nimic și-acum știu
doar că-i mereu prea târziu

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Komandamentul de iarnă


S-a terminat cu viața boemă. Mă înrolez. Mi-e frică, îl știu pe căpitan, e dur. Nu-i pasă c-am tras doar cu digitale, mă înarmează cu dslr, despre care știu doar că e greu şi scump. Pregătirea recruților-  în munți, la Komandament. Niedernsill, Austria, 12-20 ianuarie 2013. Aștept sfaturi și încurajări. Urgent. Mulțumesc.

Viata lui Pi, Yann Martel

Am stabilit măsura timpului, am trasat coordonatele, am creat lumea, inventând cuvintele. Apoi ne-am apucat să facem minuni.
O carte naște la nesfârșit povești, de fiecare dată când e citită, precum coșul cu cinci pâini și doi pești care ne hrănește de 2000 de ani.
Citind "Viața lui Pi", eu am aflat cum plutesc senină pe ape ce sfârtecă un abis care se sfârșește la începutul lumii, într-un echilibru înduioșător de fragil, în singurătate fără margini, alegând povestea frumoasă a pașilor lui Dumnezeu pe țărm purtându-mă pe umeri.

  

vineri, 21 decembrie 2012

a venit timpul

a venit timpul să las poveștile fără cuvinte să cânte în culori de hârtie subțire adunată în căușul firelor care ne leagă inimile

miercuri, 19 decembrie 2012

de trei zile citesc o carte

de trei zile imi ninge feeric cu fulgi de cuvinte
au venit din spate inaripate si m-au asternut
la pamant stau intinsa si ninsa ascult
cum cad si topesc curgerea
timpului si o fac
lac
*

joi, 13 decembrie 2012

amintiri

Nu fi trist, pui de urs, în noaptea rece și aspră, poți alege amintiri colorate pentru un buchețel, să-l pui pe noptieră, lângă lampadar. Un fir din acea dimineață de vară când ți-ai regăsit în vacanță prietenii după un an, cămara cu borcane umbroase și tăcere la copt, cămăruța bunicii cu ceasul rusesc ticăind, doamnee, câtă micime în floarea aceea ce-mi luminează și-acum, după o viață în plus, dormitorul: camera bunicii. Bunica mea, Steliana, cu ochii albaștri și păr alb adunat într-o codiță subțire, n-a existat. Au fost căldura, liniștea, iubirea, din aceeași extraordinară întâmplare care face posibilă viața tocmai pe-această planetă.











miercuri, 12 decembrie 2012

Mă tem că zăpada e vinovata de-ți albește umbrele și îți șterge urmele, căci tot ce ai zis acuma e nins și tot ce-am visat în pași e-ngropat

marți, 11 decembrie 2012

"Visele gainilor intuneca pomul.
Un pom pe pajiste ca o sticla asezata pe cap, frunzele stau neclintite.
Gol e ciorapul vantului, zeul vantului umbla descult,
barcile raman neclintite pe lac."

Pentti Saarikoski

"Singuratatea... meseria mea"- Johnny Raducanu

Cartea lui Johnny Raducanu imi pare o piesa de jazz. Inceputul e coplesitor, mascat de modestie jucausa, original, tandru, pura fictiune iti zici, devine curajos, nebun, statornic, salta, vuieste si nu se opreste. Ritmul e totul.

luni, 10 decembrie 2012

a venit

a venit timpul sa pun la prins gandurile intre pamant si zapada ca laptele sub stratul de unt inflorind in ulcica ferita cu panza curata, sa am ce zbura la vara, idei marunte, zglobii, buline pe fuste uscate pe sarma la soare in vant

the time has come to catch the thoughts between the ground and the snow, as the milk gets skimmed below the butter, blossoming in the mug kept safe by the clean canvas, for me to have what to fly in the summer, small ideas, joyful, dots on skirts left out in the sun to dry

viitorul incepe de luni/ future starts monday

Cred ca ceea ce va fi depinde de ce fac acum. De ce fel de om sunt acum. Viitorul imi pare a fi povestea care te gaseste intr-un anumit fel, intr-o anumita stare. Poate m-as putea pregati mai bine culegand informatii. Daca mi-as arunca deodata ca pe-o palarie dorintele mici, scamele astea care imi incetoseaza privirea. Dar imi doresc minuni si nu certitudini. A trai imi pare ca-nseamna a crea timp, murind putin cate putin din tine, dar adaugand la ce este.



 I think that what will be depends on what i do now. Of what kind of a person i am now. The future seems to be the story that finds you in a certain way, a certain mood. Perhaps i could prepare myself better if i were to gather informations. I would at some point thtrow all my small wishes like a hat, these fluffs that darken my sight. But i wish for wonders and not certainties. To live is to me like creating time, little parts of you dying, but adding up to what there already is.

 

duminică, 9 decembrie 2012

Drumul


Era încă noapte când tanti Marioara a început să foșnească folia de plastic ce acoperea preșurile în casa mare. M-am îmbrăcat docil, copil de 8-9 ani, venit de departe în vacanța de vară la țară. Am stat o vreme pe marginea patului așteptând-o pe vară-mea fără de care nu făceam nimic, de-o seamă fiind și bune prietene. Nu a venit. Era prea-n toiul nopții. Știam că urma s-o ajutăm pe mătușa noastră cu o treabă, să o însoțim până-n oraș, la 4-5 km, cu vaca. Când mijea o geană de lumină, am plecat. Pe marginea drumului, încet încet, eu cu mătușa și cu Joiana. Am ajuns la oraș când soarele de vară începuse de-a binelea ziua. Eram obosită de mers prin praf și căldură și puțin supărată pe vară-mea care se fofilase. Mătușa s-a dus cu vaca într-o clădire, după care a venit la mine, cu niște bani strânși în palmă. O vânduse. Slavă Domnului, scăpasem de vacă. Vara putea sa continue, cu scaldă, cu joacă, dulce trândăvit și citit.
Ceva s-a schimbat, pentru totdeauna, în mine, odată cu lacrima-aceea. Tanti Marioara nu plângea niciodată. Gospodăria ei era fermecată, treburile se făceau toate-n zbor, din zori până-n seara freca, toca, măcina, alerga, strângea, spăla, culegea, nu era timp pentru regret sau alt sentiment inutil. Acum se uita după gardul înalt unde Joiana o cauta cu botul ridicat și ochi neliniștiți, laolaltă cu alte vaci, o privea și plângea.În tăcere am mers în centru la magazin, unde mătușa mi-a cumpărat, cu bani din strânsoarea palmei, pantofi gri de carton cu ciucurași, mulțumindu-mi pentru ajutorul dat pe drumul spre abator.

m-am trezit in dimineata oarba

m-am trezit in dimineata oarba si cu bratele moi in fata ferestrei am descris rotund un soare

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Maestrul de ceai- Yasushi Inoue

Yasushi Inoue ma face sa iubesc oamenii. Frantura divina ce-i face sa nasca, sa recunoasca si sa pretuiasca frumosul.
Lumea este izolata in exteriorul gradinii ce da parfumul pavilionului de ceai. Acolo sunt lasate armele, averile, puterea si fala. In camera de ceai de doua tatami (rogojini) nu incap decat intrebarile esentiale. Cuvintele sunt putine, gesturile schitate, sentimentele in asteptare.
Wabi- principiul estetic al simplitatii si sobrietatii.
Toba ce in cadenta risca sa dezvaluie taina:
"Daca pe ruloul Jiku este scris semnul "mu" nu dispare absolut nimic. Dar in cazul unui rulou Jiku pe care scrie "shi" dispare totul. MU nu inseamna disparitie. SHI inseamna disparitie".
"Mu"- non existenta, non fiinta, vid
"Shi"- moarte
Sacrificiul da nastere ideii, iar Ideea da nastere intelegerii noastre.
"De pe vremea cand am construit camera de ceai de la Myokian m-am straduit sa indepartez unul cate unul toate lucrurile de prisos. dar, oricat as indeparta, tot ramane ceva pana la sfarsit. raman eu insumi. Se pare insa ca a venit vremea ca si eu sa dispar".
Un discipol care pana la sfarsit intelege. Sau poate murind trebuia sa dea un sens.

am cazut incet cu frunzele

am cazut incet cu frunzele de pe stele azi noapte cand cerul, prostit de iluzii feline, a fugit in lume cu pasarile

vineri, 7 decembrie 2012

ma urmaresc animale cu blana

ma urmaresc animale cu blana sa-mi indese pe umeri caciuli uriase de lana, caldura-mi topeste Griul din mine, Albul ma ineaca, am nevoie de pete, de zimti ascutiti, de negru pentru contrast, de oameni pentru Urat dar si pentru tot ce-a ramas de iubit

am ingropat binele intr-un somn de pisica

Am ingropat binele intr-un somn de pisica, sa am pentru maine cand plec de acasa pe-asfaltul cu pasi fara urme, din bloc pana-n parc la talpile verzi sa-mi ajunga un zambet rotund si natang pe strazile cozi fluturand peste umeri.

joi, 6 decembrie 2012

iarna asta

Iarna asta m-as face din lemn. Intre scoarta si seva as motai aproape de cer, ingropata-n pamant, fara simt de raspundere, poate un mic compromis de-ar vrea cineva o scorbura cu gheare-ascutite sa-si faca, umpluta cu ghinde, sa roada in noapte cand vise atarna pe crengile ude umblate de ciori scartaind pe zapada.

Așteptăm iarna