vineri, 19 decembrie 2014

În rostogolirea anilor pe trepte, mă imaginez stând.
Zvonuri prefăcute-n șoapte, sunete de vată, lemn uscat, pământ, bușit, trosnit, vaier, apropiindu-se.
Preșul s-a limpezit de urme, liniștea a nins.
Același zgomot se aude în mine, îndepărtându-se.
Dacă gândim în cuvinte, cum putem descrie un lucru cu adevărat unic?

marți, 9 decembrie 2014

În tramvaiul 41, o femeie mică, puțin cocoșată, poate e doar copil, nu poți fi sigur, are vânătăi sub ochi. Se apropie încet, manevrând mecanic un acordeon. Chipul ei perfect imobil destramă muzica. Pare că a renunțat să vorbească. De acordeon e agățat un fund de bidon de plastic verde tăiat. O doamnă îi pune în el o hârtie de-un leu.
Două fete izbucnesc în râs, ascunzându-și gura în palmă. Din încheietura tramvaiului apare un bărbat în puterea vârstei, foarte serios. Poartă o căciulă roșie cu patru beculețe care pâlpâie și o pereche de coarne de ren, destul de impunătoare. „Căciuli de moș!” „Coarne de ren!”.
Mă trezesc cu un zâmbet strâmb între frumuseţea inefabilă a zădărniciei căciulilor roşii cu becuri vândute de bărbatul cu coarne de ren şi ochii muţi ai femeii-copil cu acordeon. Mă gândesc că avem bucuria de a fi cu adevărat buni de prea puţine ori.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

albastrul care minte
că e roșu
devine violet
Aseară am văzut la Știrile ProTV o rață care dormea pe o pisică, în lădița de transport. Ziua se jucau. Rața o ciugulea pe burtică și pe cap, pisica stătea pe spate și îi trăgea scatoalce ușoare cu lăbuțele.
Andreea Esca zâmbea, prezentatorul rubricii „Sport” zâmbea.
Zâmbind, mă gândeam că noi, oamenii, am sintetizat pe cale artificială iubire. Această stare de fapt face posibile lucruri bune. Dar în adâncul inimii ne dorim accidentul natural.

marți, 18 noiembrie 2014

Când am o nelămurire, fac o tură de Herăstrău. Nu văd niciun chip. După ce traversez calea ferată, lacul se încrețește și coboară cu mine. Clatină bărci. Un șir de pini tremură.
Epuizată, mă trântesc pe bancă, vizavi de sat. Uneori, mirosul de lemn traversează lacul mic.
Fumez ultima țigară.
Ziua, în copac mai stă câte-o pasăre. Seara, crengile sunt pustii.
Închid ochii, îngheț încet, intru în pielea unui punct negru pe un alb infinit.
Azi mă gândeam că așa se citesc cărțile, în ordinea vieții.
Nu mai devreme, nu mai târziu.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Mă rog să ne ierte cineva pentru ființele pe care le omorâm. 
Pentru ce nu iubim.
Pentru sisteme în care băltesc, neutralizate, ipocrizie și ideal.
Dacă nu le-aș fi luat personal, aș fi desenat raționamente pe hârtie de calc. După o bere, m-aș fi înflăcărat. 
Îmi este indiferent cine câștigă aceste alegeri.
Politicienii nu ne pot schimba. Poate fi rău sau bine. Depinde de fiecare dintre noi.
Am ieșit în noapte. Am strâns sub bascheți frunze ude. Nu mă pot gândi decât la întuneric. Îl văd. Nu am fost niciodată atât de conștientă de el. Încep să îmi imaginez viața fără lumină. Oamenii sigur ar fi rezolvat. Ei găsesc mereu soluții.
În cartier avem copaci cu frunze mari și păstăi lungi. Acum cad. Merg la Barka. Mă așteaptă Alexandra, parfumată, cu cercei verzi. Când suntem împreună, nu îmbătrânim. Bem vin și apă. 
În fața mea, o fată cu păr negru și ceafă albă. În drepta, subțire, țigara îi înalță sub lampadar vălătuci. În stânga, prietena ei cu pulovăr gros, alb, ține în palme o cană. Poate bea ceai.
Ne gândim ce să facem. Ne întrebăm mereu. Noi ce facem? Ce-ți place, răspunde ea.  Ce-mi place?   

miercuri, 12 noiembrie 2014

Pisu a sărit pe masă și s-a așezat pe caiet. Așteaptă să fie certat și dat jos. Se uită în stânga. Pe masă, o bucățică de hârtie. O apucă, o mestecă și o înghite.
Pe-acea hârtie notasem un cuvânt. E-adevărat, foarte scurt.
Si altădată a mâncat, rispind în sus, firimituri ușoare de chipsuri cu sare sau biscuiți dulci. Dar acum m-a surprins.
Îl cert, îl dau jos, iau altă hârtie. Sub impresia depozitării  curioase a dilemei legate de respectivul cuvânt într-o burtă caldă, cu piele roz și blană albă, de motan, îmi notez:
„De cumpărat o busolă, timbre și plicuri”.

joi, 23 octombrie 2014

E noapte, plouă. În parc, o femeie și un cățel sub umbrelă fac ture mici.
Caut printre idealuri, iau fericirea și o arunc. Păstrez niște nasturi din Bruge, trei colaci de dantelă și-un vis neclar. Nu e de spus.
Mai am amintiri. O maimuță, un sfeșnic, o poză cu mama și bunica pe scări, o mâță brodată și o flașnetă ce-nvârte același cântec.
Mi-e teamă că o să înțeleg din ce în ce mai puțin.
Rânduiala lumii e stivuită în cuvinte. Îmi umplu mintea. Sunt ca un sac.
Ce să mai speri atunci când nu simți umblând în tăcere picioare de ață- porumbei încurcați printre frunze uscate, foșnind?

miercuri, 22 octombrie 2014

În metrou, am ascultat o femeie care cunoștea perfect soiurile de mere. Aranja o vânzare la telefon. Merele au fost prezentate argumentat. Concluzia a căzut fatal, decapitând orice îndoială. Măr Ciprian și Parmen Auriu.
Păr scurt, breton înclinat natural spre stânga, bluză grena, pantaloni negri, pantofi negri, sacou negru de stofă groasă. Statură impunătoare, voce clară. Părea că-i singură pe lume şi că-și cunoaște viitorul.
Tulburată, m-am gândit la cum alegem în viață ce să știm. Ca și cum am răspunde în fiecare zi la întrebarea "ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?".

sâmbătă, 23 august 2014

Farfuriile

Când mă întorceam în București
duminica seara, cu trenul,
se luminau în Triaj
ferestrele.

În jurul mesei vedeam o familie
ușor plictisită, obișnuită 
cu modelul farfuriilor
calde.

Când o să fiu mare, visam, 
cu fruntea lipită de geam,
o să am o casă, 
farfurii 
așezate în cerc și încă ceva 
atât de personal 
ca iubirea.







vineri, 22 august 2014

Pe drum

Dimineață am văzut o cioară tăvălindu-se prin iarbă, ca un câine. Cioara se freca pe spate, cu picioarele în aer. Apoi se ridica și, cu mișcări largi stânga- dreapta, ca de coasă, își trecea ciocul prin iarbă.
Parcul era umed. Mirosea a sărătură de mare sau poate era o iluzie întinsă în zbor de-un pescăruș.
Era ordine. Aleile întinse, copacii așezați după plan.
Cine mai știe când a început frumusețea?
În vechime, codrii se întindeau cât gândeai, feerici și cruzi, hrănind pământul cu basme.
Noi ce povești vom lăsa?
După ce am cumpărat lapte, am luat tramvaiul până la Cașin. Pe strada dintre Elias și piață stă un câine negru, cuminte, pe trotuar. O sirenă de ambulanță scosese din minți o pisică albă. A zbughit în stradă și a traversat, nu înainte de a se asigura că din stânga nu vine cineva (strada e cu sens unic).
Un om mătura.
În mijlocul străzii, două vrăbii rostogoleau o nucă. Am pus coșul jos. Pe trotuar creștea un nuc. Vrăbiile o ciocăneau, dar nuca era tânără.
A trecut o mașină. Vrăbiile așteptau. Am călcat nuca pe jumătate și am plecat.






marți, 19 august 2014

„Vacanță de vis- Maldive”

Am găsit titlul postării pe un blog, undeva, urmat de imagini doveditoare.
Dar nu poți pleca în Maldive fără tine. În căsuța suspendată în apa turcoaz, pânzele albe flutură gânduri.
Peisajul este fundal. Vraja este opera ta.
M-am întrebat: ce înseamnă pentru mine o „vacanță de vis”?
Un înțelept spunea că fiecare lucru trebuie să aibă un nume.
Numesc vacanța de vis a mea „Aceea care mă mișcă”.
Mișcarea minții și-a inimii poartă în ea toate celelalte nume: uimirea, cunoașterea, schimbarea, iubirea, seninătatea, armonia, sporirea (îmbogățirea).
Această mișcare îmi dă energie.
Vacanțele de vis nu locuiesc în Maldive. Ele călătoresc prin toată lumea.
Le-am întâlnit în Retezat, bocănind aplecat pe potecă. În tabăra FotoUnion din Austria, unde am învățat să-mi fotografiez gândurile. În Grecia, cugetând în odihna grea. Câteodată le-am găsit ghemuite pe-o carte, chiar la măsuța din camera mea.
M-am sprijinit pe-un strop de naivitate, ferit cu grijă de adevărurile lumii.


joi, 14 august 2014

Din Thassos în Samothraki și înapoi

Vara trecută am părăsit Bucureștiul și m-am mutat în Thassos. Am locuit într-o casă veche, în Kazaviti.
Dimineața măturam, udam treptele înnădite cu mușchi, aleea și tufa de busuioc. Puneam mâncare și apă pentru pisici.
Mergeam în grădină, verificam lada cu ziare vechi și pisoi nou-născuți, mă așezam și priveam marea cum se însenina în zare.
Se auzea ronțăitul cariilor în gardul de-o sută de ani și uneori se porneau, prăvălind ca o apă pe stânci, tălăngile caprelor.
Strugurii se coceau în tăcere. Câte-o prună cădea.
Coboram în Prinos, la brutărie, și apoi la plajă, sub un măslin.
Câteodată urcam potecile țepoase de munte, spre schit, urmând albii secate și mori părăsite din vremuri străvechi.
Seara așteptam în cerdac. Soarele întindea o lumină caldă pe frunte. Cum asfințea, tropăiau grei, coborând prin grădină, arici mari cât motanii, cu bot lung și picioare roz, subțiri. Ronțăiau Whiskas.
Prin toamnă sau iarnă sau chiar de atunci am jurat să nu mai durez niciodată lumi de o vară.
Dorul care a urmat, nevătămat de venirea zglobie, în ultima noapte, a unui scorpion lângă pat, mă bântuie încă.
Am închis Kazaviti în amintire, ca pe un ideal într-un basm.

Anul acesta am pornit la drum cu speranța de a descoperi fețe noi ale lumii. Am pus în portbagaj, pentru siguranță, cortul și sacii de dormit.
Cu strângere de inimă, am trecut de intersecția cu drumul către Macaza și am ținut-o drept  până la Alexandroupoli.
La 12 am ajuns în port. Plecaserăm din Pța Domenii la 4 jumate.
Am cumpărat bilete pentru feribotul de 15:30 spre Samothraki (87 euro- două persoane și o mașină, drum de 2h și 30m).
În zona portului am urcat pe străduțe. Pe ușa unui magazin cu aer vetust ieșeau arome de cafea. Am intrat cu sfială, așteptându-mă să văd borcane mari cu minuni colorate pe rafturi de lemn și vânzătoare cu șorțuri albe.
M-a prins însă în mreje un sucitor ce prăjea, învârtind hipnotic în cositor, cafea. Doamna cu păr alb mă privea zâmbind când încercam să-i transmit în engleză că vreau cafea. A ridicat două pungi- mare și mică- am ales cu arătătorul și mi-a înmânat un pachet cald, auriu, de pulbere fină, pe nume Keke.
Am luat de la Patiserie biscuiți șprițați, spirale și-o pâine și am plecat.

Celui obișnuit cu dramatismul decorului thassian, țărmul scăzut, îngust și pietros al insulei Samothraki îi inspiră aprecieri puțin favorabile.
Acest sentiment durează între port (Kamariotissa) și așezarea Therma.
Din șosea, o stradă căra în burta muntelui tineri care mergeau aplecați sub rucsacuri, chitare și râsete. În apropiere (4 km), pe malul mării, între copaci, sunt două campinguri. Piața satului fremăta. Un bătrân împletea coșuri, adâncit în gânduri. Zâmbea. La terasă se auzea Rodriguez, cu „Sugar Man”. Piața era plină de oameni care stăteau.
Am căutat cazare. Binele ne-a tras în buza pădurii, la doamna Caliopi. Camera ei a fost un dar. Balconul era ridicat deasupra unui râu ce curgea printre stejari de sute de ani. Copacii aveau haine moi de mușchi verde. Așternuturile erau impecabile. Fețele de pernă tivite cu dantelă. Pe măsuță un arzător, iar în sertar ceșcuțe și borcănele cu zahăr și cafea. Am stat doar trei nopți aici, căci restul era ocupat. O recomand cu drag. www.parselia.gr
Am mai locuit la Agnanti. La picioarele ei se întindea toată valea. Fiecare cameră, pregătită minuțios pentru oaspeți (inclusiv aparat de țânțari cu două pastile alături) dădea într-un covor de iarbă. La margine, într-un balcon natural, cu șezlonguri și umbreluțe, priveai marea. www.agnanti-rooms.gr
Plajele sunt cu pietriș. Pe cea din Therma am ascultat muzică americană din anii 40. Cea mai comercială (cât de cât nisipoasă) este Pachia Ammos. Lângă ea, la 20 de minute de mers pe jos, un țărm galben pustiu duce la plaja Vatos.
În capătul opus (un sfert de insulă stă cu muntele stâncos în mare, șoseaua nu descrie decât un arc de cerc, de aproximativ 40, maxim 50 km) este o plajă imensă, un peisaj lunar, Kipos.
Cel mai bine este să ai umbrelă de soare, scaune și geantă frigorifică. Cu mici excepții, țărmul insulei este pustiu.
Muntele e înțesat de izvoare. Un râu traversa strada în drum spre mare. În zona Therma și la Xiropotamos sunt cascade.  În orașul vechi (Paleopoli) doarme istoria. Pe șosea mai apar, uimite de apariția ta, capre.
Sâmbătă dimineața m-am trezit, ca de obicei, cu noaptea în cap. Am luat o sticlă și-am coborât în piață, la izvor. Soarele răsărea. Doi- trei băieți și o fată așteptau (în piața din Therma, lângă izvor, așteaptă mereu cineva). O femeie mătura. Clopotele au început să bată. Femeia a lăsat mătura, s-a întors spre soare și s-a închinat. Aș vrea să învăț limba greacă. Marea majoritate a turiștilor din Samothraki sunt greci. Localnicii știu foarte puțină engleză. Mi se face dor de casă. Frumusețea acestei insule îmi descoperă în amintire frumusețea orașului meu. Îmi propun să-mi fac fețe de pernă albe, tivite cu dantelă și legate fundă cu un șiret.

Samothraki e prea aproape de Thassos.
La Komotini am făcut firesc dreapta, am ajuns la Keramoti și ne-am îmbarcat.
Pescărușii au mâncat pufulete cu pufulete, fără să facă firimituri, o pungă întreagă. Am luat și eu unul.
În prima noapte am dormit în Panagia, după ce am mâncat la taverna Elena, alături de zeci de conaționali. Dimineața am plecat pe străzi să cumpăr pâine, plăcinte și biscuiți. Am luat-o pe străduța cu florăria și am ieșit lângă Hotel Elvetia unde  locuiesc niște pisici pe care le știam. Am găsit dormind, cap în cap, doi pui albi. Cinci minute mai târziu se luptau.
Ne-am petrecut ziua la Agios Ioannis și seara am mers în Skala Prinou, unde ne-am cazat.
Când marea înflorea într-un verde smarald și oamenii păreau portocalii, am ajuns pe bucata de plajă unde acum un an ne-am făcut veacul, înrobiți de cea mai bună cafea grecească din lume, adusă la șezlonguri în cești groase și mari. Ne-am așezat sub același măslin și, căutând în jur cu privirea, m-am blocat. E un sentiment foarte ciudat, să-ți năvălească trecutul în prezent, fără veste, căci și-acum și atunci pe plajă stăteam aceiași oameni. Și ei mă priveau, mă recunoșteau și zâmbeau. Copiii crescuseră puțin, unii veniseră și cu prieteni noi, cei mai mulți erau neschimbați.
În Kazaviti nu am urcat, dar am mers în Prinos la brutărie, de unde am luat biscuiți dulci și degețele cu mălai, semințe și susan, pentru cei dragi.

SAMOTHRAKI
Therma













Therma- pensiunea Parselia, la dna Caliopi






Therma- pensiunea Agnanti







Zona Therma, râul Fonias







 Kipos Beach





Pachia Ammos Beach

 





La șosea




Chora (capitala insulei)










 Sanctuarul Marilor Zei (în Paleopoli)




În port






THASSOS














Fotografiile sunt făcute cu Ipod Touch și nu sunt editate