miercuri, 23 iulie 2014

Am început să mă plictisesc într-o vară. Era vacanța mare. Străzile erau pustii. Vântul tulbura arșița, copacii foșneau. Zilele se lungeau, subțiindu-se, ca niște duminici.
De atunci au trecut anii, de-a valma. Trăiesc cu nostalgia încetinirii. Vara copacii foșnesc, dar îi aud rar.
Duminica mă trezesc, pun în termos cafea și aștept pe bancă, în parc, să treacă timpul.
Puțin până-n opt, bate un clopot. Apoi toaca. Clopotul, iar.
O femeie tânără, dreaptă, în rochie albă cu flori, trece grăbită. Curioasă, o urmăresc cu privirea. Deschide o portiță ascunsă în gardul viu, care o-nghite.
Pe urmele ei vin două doamne și-un câine alb. O bătrână puţin aplecată, cu fustă de vară şi bluză albă, o femeie coaptă, cu părul blond, în rochie bleu, şi un câine pufos.
Bătrâna îi spune- ea se duce la biserică, femeia-i răspunde- bine, ea se duce-n Crângaşi şi apoi vine acasă. Atunci o s-o sune. Bătrâna se caută- mai are telefonul? da, îl mai are, bine, atunci.
Vorbesc cu bucurie, politicos, poate sunt doar vecine.
Bătrâna trage portiţa, dispare, femeia blondă o închide. Rămân câteva clipe, ea şi câinele alb, privind după gard, apoi încep să se plimbe.
În trening, adidaşi, cu gluga pe cap, simt răcoarea dimineţii în rochia albă cu flori. Găteala subţire, curată, a femeilor care merg la biserică e fermecată.
În depărtare se luminează portocaliu ziduri netede împărţite-n pătrate, dar până la ele este în parc o baltă care imită un lac, cu margini de cauciuc.
De-o puritate care mă face să plâng, pieliţa bălţii tremură în soare, ciupită de fiinţe mici. Mă apropii. Gândăcei negri se ridică la suprafaţă, iau o gură de aer şi-apoi fug în adânc. Ţânţarii pășesc pe apă.
Două rândunici vin în zigzag, încreţesc balta, fură un gândac şi dispar ciripind.
Dinspre gardul viu se aude un cor de femei. E frumos.
Ieri am văzut la TV prezentarea colecţiei  de rochii brodate cu sfinţi, Dolce&Gabbana. Modelele purtau cercei mari, cu strasuri, în formă de cruce.



      

sâmbătă, 19 iulie 2014

Dimineața e neclară. A plouat, plouă sau va ploua.
Dacă pui la îndoială cuvintele, devii nesigur, ca și cum lumea ar fi făcută din cuvinte.
Obositor zilele cad în forme de copt.
Dau la schimb cuvinte pe nimic.
Liniștea vieții.
În călătorie mă însoțește o pisică- unicorn.
Copilul avea șosete albe și sandale de cauciuc cu arici. Mergea în fața mea, cu bunicul.
„O zi perfectă”, îi spune. „Lipsește soarele”, răspunde bunicul. „Și lipsa norilor”, consimte copilul.
- Cum adică „lipsa norilor”?
- Lipsește. Cam înnorat pentru o zi bună.








miercuri, 2 iulie 2014

Într-un copac uscat dorm ciuperci.
Cireșele au trecut.
La numărul 7 era odată o casă gri cu ferestre albe de lemn. La parter se vedeau un candelabru și un tablou negru. Era mereu întuneric. Apoi s-a mutat un câine galben în curte și s-au făcut renovări.
Acum vila e galbenă și are o firmă argintie. La parter, sunt două birouri și doi oameni în cămăși albe. Sub ferestre, la intervale regulate, sunt grupuri de flori. În jur, iarba e tunsă, deasă și verde, necălcată.
Cum intri în parc, pe aleea din dreapta, cresc frunze subțiri în crăpăturile din asfalt.
Se-aude un foșnet și miroase a nor. Ploaia ajunge mai greu, încurcată în crengi.