joi, 23 octombrie 2014

E noapte, plouă. În parc, o femeie și un cățel sub umbrelă fac ture mici.
Caut printre idealuri, iau fericirea și o arunc. Păstrez niște nasturi din Bruge, trei colaci de dantelă și-un vis neclar. Nu e de spus.
Mai am amintiri. O maimuță, un sfeșnic, o poză cu mama și bunica pe scări, o mâță brodată și o flașnetă ce-nvârte același cântec.
Mi-e teamă că o să înțeleg din ce în ce mai puțin.
Rânduiala lumii e stivuită în cuvinte. Îmi umplu mintea. Sunt ca un sac.
Ce să mai speri atunci când nu simți umblând în tăcere picioare de ață- porumbei încurcați printre frunze uscate, foșnind?

miercuri, 22 octombrie 2014

În metrou, am ascultat o femeie care cunoștea perfect soiurile de mere. Aranja o vânzare la telefon. Merele au fost prezentate argumentat. Concluzia a căzut fatal, decapitând orice îndoială. Măr Ciprian și Parmen Auriu.
Păr scurt, breton înclinat natural spre stânga, bluză grena, pantaloni negri, pantofi negri, sacou negru de stofă groasă. Statură impunătoare, voce clară. Părea că-i singură pe lume şi că-și cunoaște viitorul.
Tulburată, m-am gândit la cum alegem în viață ce să știm. Ca și cum am răspunde în fiecare zi la întrebarea "ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?".