sâmbătă, 22 noiembrie 2014

albastrul care minte
că e roșu
devine violet
Aseară am văzut la Știrile ProTV o rață care dormea pe o pisică, în lădița de transport. Ziua se jucau. Rața o ciugulea pe burtică și pe cap, pisica stătea pe spate și îi trăgea scatoalce ușoare cu lăbuțele.
Andreea Esca zâmbea, prezentatorul rubricii „Sport” zâmbea.
Zâmbind, mă gândeam că noi, oamenii, am sintetizat pe cale artificială iubire. Această stare de fapt face posibile lucruri bune. Dar în adâncul inimii ne dorim accidentul natural.

marți, 18 noiembrie 2014

Când am o nelămurire, fac o tură de Herăstrău. Nu văd niciun chip. După ce traversez calea ferată, lacul se încrețește și coboară cu mine. Clatină bărci. Un șir de pini tremură.
Epuizată, mă trântesc pe bancă, vizavi de sat. Uneori, mirosul de lemn traversează lacul mic.
Fumez ultima țigară.
Ziua, în copac mai stă câte-o pasăre. Seara, crengile sunt pustii.
Închid ochii, îngheț încet, intru în pielea unui punct negru pe un alb infinit.
Azi mă gândeam că așa se citesc cărțile, în ordinea vieții.
Nu mai devreme, nu mai târziu.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Mă rog să ne ierte cineva pentru ființele pe care le omorâm. 
Pentru ce nu iubim.
Pentru sisteme în care băltesc, neutralizate, ipocrizie și ideal.
Dacă nu le-aș fi luat personal, aș fi desenat raționamente pe hârtie de calc. După o bere, m-aș fi înflăcărat. 
Îmi este indiferent cine câștigă aceste alegeri.
Politicienii nu ne pot schimba. Poate fi rău sau bine. Depinde de fiecare dintre noi.
Am ieșit în noapte. Am strâns sub bascheți frunze ude. Nu mă pot gândi decât la întuneric. Îl văd. Nu am fost niciodată atât de conștientă de el. Încep să îmi imaginez viața fără lumină. Oamenii sigur ar fi rezolvat. Ei găsesc mereu soluții.
În cartier avem copaci cu frunze mari și păstăi lungi. Acum cad. Merg la Barka. Mă așteaptă Alexandra, parfumată, cu cercei verzi. Când suntem împreună, nu îmbătrânim. Bem vin și apă. 
În fața mea, o fată cu păr negru și ceafă albă. În drepta, subțire, țigara îi înalță sub lampadar vălătuci. În stânga, prietena ei cu pulovăr gros, alb, ține în palme o cană. Poate bea ceai.
Ne gândim ce să facem. Ne întrebăm mereu. Noi ce facem? Ce-ți place, răspunde ea.  Ce-mi place?   

miercuri, 12 noiembrie 2014

Pisu a sărit pe masă și s-a așezat pe caiet. Așteaptă să fie certat și dat jos. Se uită în stânga. Pe masă, o bucățică de hârtie. O apucă, o mestecă și o înghite.
Pe-acea hârtie notasem un cuvânt. E-adevărat, foarte scurt.
Si altădată a mâncat, rispind în sus, firimituri ușoare de chipsuri cu sare sau biscuiți dulci. Dar acum m-a surprins.
Îl cert, îl dau jos, iau altă hârtie. Sub impresia depozitării  curioase a dilemei legate de respectivul cuvânt într-o burtă caldă, cu piele roz și blană albă, de motan, îmi notez:
„De cumpărat o busolă, timbre și plicuri”.