joi, 21 mai 2015

Doamna cu ochi albaștri a renunțat la cojocel și căciuliță. Poartă acum o cămașă gri, decolorată, și pantaloni. Are părul cărunt, tuns scurt. Se înalță mică, subțire, din trotuar, în stația de autobuz. Stă ușor aplecată în ea, copiind resemnarea călătorilor.
Nu urcă niciodată.

La radio, o placă de gramofon foșnește un cântec. O rochie albă cu pete de verde și galben aproape pierdute în soare se mișcă ușor.
O zi de vară.

Poate odată și-odată o să devin și eu invizibilă.