joi, 25 iunie 2015

Pisu intră în cameră și mă fixează cu ochii mari. De câte ori mă întreabă așa, mut, mi-e teamă că bănuiește ceva care l-a îngrijorat și îi zâmbesc. Strânge din ochi. Miroase a lână. Am șters o pată de pe covor și s-a tăvălit pe lâna umedă.
De nicăieri se aude imnul campionatului mondial din Italia, 1990, ceea ce la ora 6:30 în dimineața de 25 iunie 2015 îmi pare o mică minune.
Cântecul greoi și uitat aduce cu el emoții crunte.
Sunt momente în care fericirea o ia razna, pleznind în culori.
Magie.
În luna aceea de vară, acum 25 de ani, știam că orice e posibil.
Poate lumea năvălise peste noi, copleșitor de frumoasă. Poate era fotbalul, tinerețea, sau bucuria nebună a procurării celor două șireturi fosforescente, unul siclam și altul verde, pe care le-am pus la adidașii de plastic.

vineri, 5 iunie 2015

Fiecare zi are o clipă de fericire.
Poate aceea în care o ezitare rămasă în urmă își dă suflarea și prezentul devine trecut.
Fiecare zi mai aproape*

*de sfârșit